de Sterian PRICOPE
Şi în acest an Muscel TV şi site-ul www.sportinmuscel.ro vă vor prezenta topuri şi ierarhii sportive anuale, care vor ţine cont de opţiunile dumneavoastră. În această emisiune o să ieşim însă din tiparele obişnuite şi, într-o ordine oarecare, o să nominalizăm câţiva sportivi foarte tineri, care formează cel mai promiţător val de viitori performeri şi care în viitor vor putea reprezenta Muscelul măcar cu aceleaşi rezultate ca şi sportivii consacraţi deja. Va fi vorba, deci, în primul rând de tinereţe şi de perspectiva lor pentru performanţă la nivel înalt în viitorul nu foarte îndepărtat.
O să începem cu sporturile de iarnă, unde fraţii Ioana şi Mihai Păcioianu sunt lideri naţionali la skeleton juniori, dar sunt deja pe podiumuri şi în clasamentele rezervate seniorilor. Ioana şi Mihai, care sunt pregătiţi chiar de către părinţii lor, Iulian şi Daniela Păcioanu pot reprezenta cel mai frumos schimb care să preia ştafeta marilor campioni şi a olimpicilor pe care CS Muscel i-a dat de-a lungul ultimilor ani.
Noul val la CS Pristavu înseamnă echipele secunde, clasate pe primul loc în divizia A la tenis de masă după desfăşurarea turului. La băieţi, Florin Spelbuş, Ştefan Tonghioiu, Mihai Zanfir şi Cristi Chiriţă sunt schimbul de mâine pentru nu cu mult mai vârstnicii componenţi ai echipei de superligă. La fete, Daniel Bârzoi, Oana Anghelescu şi Roberta Dragonu au pornit fiecare pe urmele Cameliei Poştoacă, dar compun şi o echipă care, după cum se anunţă de-acum, într-un timp nu foarte scurt, se va număra printre protagonistele celei mai puternice competiţii interne. La tenis de câmp, Raluca Melcu pare să fie principalul pariu pentru viitor. O recomandă cel mai importantă medalie cîştigată până acum de clubul sportiv Ceramus la un turneu naţional, însă şi pentru ea există o concurenţă tot mai mare chiar în municipiul nostru, către sportul alb fiind îndrumaţi tot mai mulţi copii către cele două pepiniere, din Vişoi şi de pe Grui.
La volei, Carmen Diţu, de la CS Muscel, este o componentă de bază a echipei naţionale de speranţe. În palmaresul ei figurează şi un loc trei obţinut la campionatele europene la categoria ei de vîrstă, campionate desfăşurate în Serbia. Chiar şi în prezent, Carmen este plecată la Baia Mare, la cel de-al treilea cantonament al ei cu lotul naţional.
Am ajuns şi la fotbalul muscelean care, pe lângă evoluţiile şi rezultatele peste aşteptări ale echipei CSS Dinicu Golescu, ne-a oferit o satisfacţie în plus prin convocarea la un trial naţional a tînărului jucător Georgian Jenaru, care a lăsat şi aici o impresie deosebită. Mijlocaşul de buzunar poate face pasul către o echipă mai importantă, însă e bine să asculte sfatul antrenorului Alexandru Popovici de a se mai căli la Câmpulung măcar în returul care urmează.
Desigur, pe lângă cei evidenţiaţi mai înainte, există multe alte speranţe ale sportului cîmpulungean şi în atletism, box, lupte şi aşa mai departe. Şi lor le dedicăm materialul de faţă, fiindcă sunt copii talentaţi şi îşi pot dezvolta aptitudinile, continuând astfel bogata tradiţie sportivă din Muscel.
pacioianu autograf
Add a comment