Andreea Panţuroiu

      de Sterian PRICOPE
Performanţa a fost înregistrată la Campionatele Internaţionale de atletism ale Românei, desfăşurate pe modernul stadion Cluj Arena, constituindu-se într-unul dintre cele mai bune rezultate din toată competiţia. Şi asta în condiţiile în care au concurat nu doar cei mai buni atleţi interni, ci şi sportivi din ţări unde atletismul are o foarte bună şcoală, aşa după cum sunt Bulgaria, Ucraina, Cuba sau Rusia.
Depăşind euforia victoriei şi analizând retrospectiv, trebuie să remarcăm faptul că nu avem de-a face cu o surpriză, cu un rezultat strict conjunctural, ci cu un progres firesc, asta ţinând cont de parcursul şi palamaresul Andreei, precum şi de seriozitatea cu care se pregăteşte. Legitimată la Clubul Sportiv Municipal Oneşti, dar reprezentând şi CS Muscel, clubul oraşului unde învaţă şi unde s-a format ca atletă, Andreea Panţuroiu a câştigat detaşat în luna martie a acestui an titlul de campioană naţională de senioare, cu un rezultat mai slab decât acela de la Cluj, de doar 13,93 de metri. Pînă atunci, palmaresul ei era oricum unul foarte bogat, cuprinzând titluri naţionale, balcanice şi europene la junioare şi tineret, ea fiind clasată la sfârşitul anului trecut pe locul 7 în clasamentul Federaţiei Române de atletism, o premieră pentru clubul unde este legitimată, dar fiind şi pentru prima oară în istoria liceului sportiv din Câmpulung când a avut în topul Federaţiei un elev în activitate.
Serioasă, modestă şi ambiţioasă, beneficiind de îndrumările competente ale antrenoarei Mihaela Nicoară dar şi de turnee puternice care să o călească tot mai bine, sportiva din Câmpulung şi-a propus o nouă medalie şi peste o lună, atunci când va participa în Statele Unite la campionatele mondiale de juniori, programate a se desfăşura în Statele Unite ale Americii. O îndreptăţesc să spere nu doar ultima sa victorie, ci şi depăşirea notabilă a propriului său record la triplusalt, fiind pentru prima oară când săritura ei a depăşit graniţa psihologică de 14 metri. Atletă completă şi polivalentă, fapt dovedit şi de rezultatele pe care le-a obţinut şi la celelalte probe ale pentatlonului, Andreea Panţuroiu este una dintre cele mai mari speranţe ale atletismului românesc, în perspectiva viitoarelor jocuri olimpice, regina istorică a reuniunilor atletice mondiale. Pare un vis pentru o adolescentă din ultimul an de liceu, dar cu siguranţă este etapa supremă din proiectul ei de pregătire sportivă pe termen lung!

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use