TENIS DE MASĂ (VIDEO) | CS Pristavu pierde meciul de la Mioveni, pierde şi trofeul!

tenis finala 01 4 tenis finala 01 4
tenis finala 01 4

Meci dramatic în această după-amiază la Mioveni, în returul finalei Superligii masculine la tenis de masă, meci disputat în sala de sport de la Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, între echipa locală, CS Mioveni, şi CS Pristavu Câmpulung. Plecată cu avantaj de două puncte după meciul tur (5-3), echipa din Câmpulung a început perfect meciul şi a avut primul avantaj (1-0, după victoria lui Alex Manole în faţa lui Ionuţ Seni). CS Pristavu a făcut 3-2, iar din următoarele trei meciuri rămase, echipa mai avea nevoie de o singură victorie pentru a deveni în premieră, campioana României în proba pe echipe-seniori, titlu ce lipseşte din istoria sportului muscelean!

Numai că, rând pe rând, Cristian Chiriţa, Alin Spelbuş şi Alexandru Manole au cedat surprinzător şi astfel trofeul pus în joc a rămas pentru al doilea an consecutiv la Mioveni, în timp ce clubul muscelean a bifat cea de-a patra finală consecutivă pe care o pierde: primele două cu TopSpin 08 Constanţa, ultimele două cu CS Mioveni!

CS MIOVENI – CS PRISTAVU 5-3
Ionuț Seni  – Alexandru Manole 2-3
Alexandru Cazacu – Cristian Chirița 3-0
Rareș Șipoș – Alin Spelbuș 0-3
Alexandru Cazacu – Alexandru Manole 3-0
Ionuț Seni – Alin Spelbuș 0-3
Rareș Șipoș – Cristian Chirița 3-1
Alexandru Cazacu – Alin Spelbuș 3-1
Rareș Sipoș – Alexandru Manole 3-1.
CS MIOVENI: Ionuţ Seni, Alexandru Cazacu, Rareş Şipoş, Valentin Drăgan, Antrenor: Ionuţ Seni
CS PRISTAVU: Alin Spelbuş, Alexandru Manole, Cristian Chiriţa, Antrenor: Mădălin Ionaşcu
Scorul a fost asemănător cu cel din tur, numai că atunci cu 5-3 s-a impus CS Pristavu Câmpulung, însă echipa din Mioveni a devenit campioană naţională ca urmare a unui setaveraj superior.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use