
Municipiul Câmpulung are din nou o echipă de fotbal la nivel de seniori! În această vară a fost înființată Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung, iar primul nume important oferit microbiștilor musceleni a fost pe banca tehnică, antrenorul Gheorghe Mihali; fost jucător al Generației de Aur. A fost, dealtfel, punctul de plecare într-o nouă aventură, cu trial pentru formarea unui lot de jucători, câteva transferuri de marcă, amintind aici de Roberto Ayza de la CS Mioveni, Junior Măcriș și Andrei Pătrănoiu de la Steaua București, Iulică Vladu fost jucător la CS Mioveni și Politehnica Iași sau brazilianul Patrick de Oliveira, vărul mult mai celebrului Eric de la Viitorul Constanța. Peste toate acestea, meciul de prezentare a fost programat în compania echipei Steaua București, echipă ce activează în Liga a IV-a, București. Așadar, suficiente motive pentru publicul muscelean, dornic de fotbal, să revină în tribunele stadionului „Municipal”. Iar prima ocazie este chiar la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă de la ora 11.00, când Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung va primi pe teren propriu vizita formației AS Colibași, în prima etapă a sezonului 2019-2020 în Divizia D Argeș.
Alături de Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung, din zona Muscel, în Divizia D Argeș mai evoluează alte două echipe: Gloria Berevoești – cu o activitate neîntreruptă de mai mulți ani în acest eșalon și CS Rucăr, revenită în liga a IV-a după o „escapadă” în Campionatul Județean. În această primă rundă, Gloria Berevoești va juca în deplasare la Voința Budeasa, sâmbătă de la ora 11.00, iar CS Rucăr va debuta în noul sezon abia în runda următoare, la Vulturii Priboieni. Meciul din prima etapă, cel cu Sporting Pitești, a fost amânat pentru miercuri, 4 septembrie.
Programul complet al primei etape:
sâmbătă, 24 august, ora 11.00
Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung – AS Colibași
Voința Budeasa – Gloria Berevoești
Real Bradu – AS Poiana Lacului
ACS Costești – Vulturii Priboieni
ACS Campionii Fotbal Club Argeș – Juventus Bascov
sâmbătă, 24 august, ora 17.00
CSC Suseni – Victoria Buzoiești
Basarabi Curtea de Argeș – FC Aripi Pitești
duminică, 25 august, ora 11.00
CS Mioveni – FC Dănuț Coman și
DLR Pitești – ACS Recea
miercuri, 4 septembrie, ora 17.00
CS Rucăr – Sporting Pitești