Situația liderului Diviziei D, Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung, se schimbă de la o oră la alta sau cel puțin de la o zi la alta! Marți, după anunțarea demisiilor celor din staff-ul tehnic și administrativ, echipa era în degringoladă! Miercuri era programată o întâlnire cu doi oameni de afaceri din Câmpulung, dar aceasta nu a mai avut loc, iar în aceste condiții, desființarea echipei părea varianta cea mai aproape de adevăr! Astăzi, joi, lucrurile par a lua o altă direcție! Direcția bună!
Conform declarației președintelui Eduard Bînă, care, se pare, a revenit asupra deciziei, primul pas este acela că pentru sâmbătă s-a stabilit un meci amical, programat chiar la Câmpulung, în compania formației Cimentul Valea Mare Pravăț, ocupanta locului 7 în Seria Nord a Campionatul Județean, iar în tribune vor fi aruncate mingi pentru spectatori, cu semnătura tuturor jucătorilor.
Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul ”Municipal”.
gol08
Add a comment