FOTBAL | ACADEMIA MUSCELUL – STEAUA BUCUREȘTI 0-2 (0-1)

Conducerea echipei de fotbal Academia Muscelul Câmpulung și-a prezentat lotul pentru sezonul 2019-2020, în cadrul unui meci amical susținut vineri după-amiază împotriva formației Steaua București. Anunțat cu surle și trâmbițe, întâlnirea a fost pe jumătate spectaculoasă! Se spera la un stadion arhiplin, însă în realitate au fost puțin peste 1000 de spectatori, mult sub așteptările organizatorilor, pentru un meci care propunea un așa afiș! Jocul în sine a fost unul modest, iar primul șut pe poartă a venit abia în minutul 20 și i-a aparținut echipei noastre. Chiar și așa, scorul a fost deschis de oaspeți în minutul 36, atunci când Alexandru Neagu a fructificat centrarea perfectă venită din dreapta de la Adrian Ilie.

VIDEO: MUSCEL TV
2-0 s-a
făcut în partea a doua a jocului, atunci când Sergiu Bactăr a profitat de neatenția fundașilor musceleni și, scăpat singur, a trimis mingea în poarta apărată de Răzvan Stoica (foto: Narcis Manole). După acest gol, muscelenii au reacționat, încercând să revină pe tabelă, însă baloanele trimise din lovituri libere de Luca și Alex Popescu, au trecut pe lângă poarta adversă!
S-a încheiat 2-0 pentru Steaua, iar concluzia este aceea că, în această formulă, Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung se poate descurca în Divizia D, având în lot câțiva jucători cu experiență. Printre ei: Roberto Ayza, Iulică Vladu, Andrei Pătrănoiu, Ionuț Ion și Junior Măcriș; un jucător interesant, este vorba de brazilianul Patrick, iar în spatele lor, câțiva tineri ce reprezinta, deja, soluții pentru antrenorul Gheorghe Mihali. Probabil, în centru apărării ar mai fi nevoie de un jucător experimentat.
A fost un meci cu fumigene în galeria alb-albastră, dar cu suporteri civilizați în ambele tabere; un meci disputat pe o vreme frumoasă pentru fotbal și cu un punct de plecare interesant al echipei noastre. Prin prezența la Câmpulung, Steaua București ”a scris” o primă poveste frumoasă în istoria scurtă, de numai o lună și jumătate, a Academiei de Fotbal Muscelul Câmpulung, iar președintele Eduard Bînă spune că acesta este doar începutul…

 

 

ACADEMIA MUSCELUL – STEAUA BUCUREȘTI 0-2 (0-1)
Au marcat: Al. Neagu (36), Bactăr (63)
ACADEMIA MUSCELUL: Răzvan Stoica – Cosmin Iancu, Liviu Olteanu, Andrei Linte, Iulică Vladu, Ionuț Ion, Fernando Dobre, Patrick, Andrei Pătrănoiu, Roberto Ayza, Junior Măcriș. Antrenori: Gheorghe Mihali și Ovidiu Tică. Rezerve: Răzvan Dumitrică – George Ungureanu, Petru Iordan, Alexandru Dulgheru, Alexandru Popescu, Leo Grancea, Florin Luca, David Țiculeasa și Narcis Pană.
STEAUA BUCUREȘTI: Iancu – Bactăr, Goșa, Morariu, C. Mihai – Al. Neagu, Băjenaru – Ad. Ilie, Răsdan, Robu – Elek. Antrenori: Daniel Oprița și Iulian Miu. Au mai intrat: Capătă, V. Nițu, I. Miu, V. Neaga, Dedeu, Ban.
Arbitri: Cristina Dorcioman – Florin Neacșu și Cristian Cosmescu.

 

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *