First Club Câmpulung – Tac Bucureşti 4-11

Cel mai puternic şi, cu siguranţă, cel mai frumos concurs de billiard din 2015 în Câmpulung, a fost organizat sâmbătă la First Club! Au fost, de fapt, programate două competiţii într-o singură zi, care s-au desfăşurat pe parcursul a peste 15 ore de joc continuu…

Ziua de biliard a început în jurul orei 10.00 cu meciul dintre echipa locală First Club Câmpulung şi Club Tac Bucureşti. S-au jucat atât meciuri de simplu, cât şi de dublu şi au atras atenţia în mod special loviturile exacte ale oaspeţilor care, în dese rânduri au demonstrate că le este mai greu să rateze decât să trimită mingea în buzunar! Tocmai de aceea, deloc surprinzător, s-au şi impus la final, scor 11-4! Au mai atras atenţia şi prin partea feminină a grupului, Sonia Simionov (reporter la Antena 3), Mădălina Ciocan şi Laura Văleanu demonstrând că practică acest sport la un nivel superior.

Claudiu Alicuş a pus mâna pe… „Challenge Cup”

De la ora 15.00 a început a doua competiţie a zilei, “Challenge Cup” – concurs individual. S-a jucat mai întâi în faza grupelor, iar primii doi din fiecare grupă s-au calificat pe tabloul principal, un tablou pe care, dintre musceleni, au ajuns decât doi jucători: Răzvan Neguleţ şi Alexandru Cotescu. Au jucat pe aceeaşi parte de tablou şi au fost eliminaţi de acelaşi adversar: Claudiu Alicuş. Răzvan în sferturi, Alexandru în semifinale! Ultimul act s-a jucat între Claudiu Alicuş şi Dan Moraru, ambii de la Tac Bucureşti şi a fost câştigat detaşat de primul, scor 7-1, la finalul unui meci frumos, dar al unui concurs epuizant, care s-a încheiat în jurul orei 2 noaptea!

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *