BILIARD ARTISTIC | Gabi Vişoiu, campion mondial

visoiu visoiu
visoiu

În decurs de numai trei săptămâni, jucătorul de biliard artistic cu origini muscelene, Gabriel Vişoiu, a participat la două concursuri individuale, ambele pe bază de invitatie.
Primul dintre ele a fost ESPN Trick Shot Magic ce s-a desfăşurat în Statele Unite la Antlantic City, un concurs asemănător cu “turneul campionilor” în tenis. Acolo au fost prezenţi cei mai buni 4 jucători din lume, iar românul a câştigat pentru prima oară acest titlu, după ce a trecut mai întâi de numărul 3 mondial, Jamey Gray şi apoi de Andy Segal, nr. 1 mondial în biliardul artistic.

Al doilea concurs a fost Campionatul Mondial de Trick Shot în Montreal, Canada. Au fost prezenţi 12 magicieni ai tacului de biliard, s-a jucat mai întâi în faza grupelor şi apoi eliminatoriu. Gabi Vişoiu a avut un parcurs fără greşeală, ajungând, astfel, în finala turneului fără să piardă vreun joc! În meciul pentru titlul mondial l-a întâlnit din nou pe americanul Andy Segal, numărul 1 mondial, în faţa căruia s-a impus încă o dată şi a devenit, astfel, campion mondial.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use