SCM Piteşti – Muscelul Câmpulung 0-0

SCM Argeşul Piteşti şi Dinicu Golescu Muscelul Câmpulung s-au întâlnit vineri după-amiază în al doilea derbi argeşean al sezonului şi totodată etapa a IV-a în Seria 3 a Ligii a III-a. Rezultatele din etapa precedentă îndreptăţea fiecare echipă să spere la victorie în acest meci: SCM-ul, obligată să câştige şi pentru a-şi îmbunătăţi situaţia de moment în clasament, Muscelul pentru a continua seria bună şi pentru a lega două victorii. S-a încheiat în cele din urmă 0-0, la capătul unui meci controlat de gazde, care şi-au creat numeroase ocazii de a marca, dar s-au lovit de un Adrian Tănase într-o zi mare, care a “zburat” din bară în bară şi a oprit de fiecare dată mingea din drumul ei spre poartă. Atunci când părea că a fost învins, s-a opus bara transversală şi astfel Muscelul Câmpulung a încheiat al doilea meci consecutiv fără gol primul, după ce în primele două runde a încasat 8 goluri! La rândul lor, muscelenii puteau da lovitura în partea a doua a meciului prin Mazarache, însă mingea a fost respinsă în extremis de Udeanu. Ar fi fost, cu siguranţă, o victorie importantă pentru echipa noastră, însă, probabil, nedreaptă după cum au decurs lucrurile pe teren.

SCM PITEŞTI: Udeanu – Dima, Marincău, Stancu, Dumitrache, Popescu (min.56 Popescu), Neagu, Alexe (min.75 Naciu), Andrei, Boboc, Albu (min.86 . Marcu). Antrenor: Adrian Dulcea
MUSCELUL: Tănase – Leca, Zaharia, Vaciu, Mălăncioiu, Jenaru (min.88 Dulgheru), Anghelina, Miloşi (min.53 Chira), Toader (min.64 I.Andrei), Mazarache (min. 90 Mahu). Antrenor: Alecsandru Popovici
Arbitri: Alin Olaru (Vâlcea) – Doru Zamfir (Slatina), Silviu Andreiu (Buzău)
Observatori: Florin Nicolaescu şi Viorel Voicu

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use