Sâmbătă, la sfârșitul acestei săptămâni, se va desfășura încă un spectaculos turneu de fotbal old-boys. După ”Meciul lui Dobrin” – Câmpulung, ”Finala Legendelor” – Pitești, ”Cupa Campionilor old boys” – Craiova și ”Campionii de oțel” – Galați, urmează ”Legenda Lupilor” la Ploiești, toate aceste evenimente avându-l promotor pe câmpulungeanul Adrian Troscenco.
”Legenda Lupilor” este de această dată fostul fundaș dreapta de la Petrolul Ploiești, Daniel Chiriță, la aniversarea căruia se vor întâlni 5 echipe de tradiţie din fotbalul românesc: Steaua, Dinamo, Rapid, FC Argeș și Petrolul, iar alături de ele, Naționala Artiștilor.
Evenimentul se desfăşoară pe 24 martie, începând cu ora 13:00, la Sala ”Olimpia” din Ploieşti, iar data de desfășurare nu a fost aleasă deloc întâmplător: pe 24 martie, Daniel Chiriță împlineşte 44 de ani. Este câştigător al Cupei României în 1995 cu Petrolul, formație pentru care a evoluat în 165 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc. Spre finalul carierei, a revenit în oraşul natal unde a jucat pentru ploieșteni chiar şi în Liga a 4-a, punând umărul la promovarea în eșalonul 3.

La rândul său, fotbalul muscelean va fi reprezentat în primul rând prin Gică Butoiu – jucător care va îmbrăca tricoul formației Rapid, de Viorel Moiceanu – atacantul lui FC Argeș, dar și de viceprimarul municipiului Câmpulung, Mărgărin Blidaru – care va apăra buturile formației FC Argeș. Fost jucător la ARO Câmpulung, Ionuț Badea va evolua pentru Dinamo.