La scurt timp după ce Iulian Nicolaescu a anunţat că în acest sezon nu va mai face parte din echipa NRA, motivându-şi această retragere prin lipsa timpului pentru a participa alături de Florin Tincescu la toate cursele, un alt sportiv muscelean din lumea sporturilor cu motor îşi anunţă retragerea! Eduard Bârloiu, pilot în Campionatul Naţional de Karting, este cel care a luat această decizie pe care a şi motivat-o: „Împreună cu familia mea am hotărât ca din acest an să nu mai alerg la curse şi asta din cauza problemelor financiare. Banii nu ne mai ajung pentru curse!” Eduard şi-a descoperit această pasiune încă de la vârsta de 4 ani, iar doar din 2010 a început să participe în competiţii organizate, iar în această perioadă a adunat multe trofee si medalii.
Pentru a marcat momentul despărţirii de acest sport, Eduard Bârloiu a lansat în această perioadă, pe pagina personală de facebook, un concurs cu premii atractive pentru orice participant.
Luni seara (16 februarie, ora 19.15), Eduard Bârloiu va vorbi despre cariera sa sportivă în cadrul emisiunii „Cronica Sportivă” la Muscel TV.