Au marcat: BURGHEL (min.26) / CL.BĂLAN (min.65)
Sâmbătă, în etapa cu numărul 19 a Ligii a III-a, Seria a III-a, Muscelul Câmpulung a primit vizita formaţiei CS Podari. La prima vedere un adversar accesibil, privind poziţia în clasament a celor două echipe; la fel părea şi după evoluţia din teren a celor două echipe, în care muscelenii au pus stăpânire pe joc, creându-şi câteva ocazii de a marca, în timp ce oaspeţii cu greu ieşeau din propria jumătatea de teren. Pe acest fond, în minutul 26 am asistat la deschiderea scorului, atunci când juniorul Alin Burghel a marcat cu un şut din afara careului! Bucurie pe teren, bucurie şi în tribune, acolo unde micuţa galerie, dar şi peste 400 de spectatori au ţinut să fie prezenţi pentru a susţine echipa. Reuşita lui Burghel avea să fie singura din prima repriză, astfel că cele două echipe au plecat la vestiare cu avantaj minim de partea gazdelor.
Părea un joc la îndemâna muscelenilor, însă cu toate acestea, în minutul 65 Dorin Preda a luat o acţiune pe cont propriu, i-a pasat lui Claudiu Bălan, iar acesta l-a lobat pe portarul Adrian Tănase: 1-1! Deşi antrenorul Ovidiu Tică a forţat în atac, aruncandu-l în luptă şi pe Claudiu Ionescu, muscelenii şi-au creat câteva ocazii, fără însă a reuşi să marcheze, astfel că Muscelul Câmpulung – CS Podari s-a încheiat, surprinzător, 1-1!
MUSCELUL CÂMPULUNG: Tănase – Voicu (cpt), Leca, Rada, Dumitrache (min.80 Băduleanu), Jenaru (min57 I.Ion), Anghel (min.70 David), Burghel, Delcea, Mahu, Dalu (min.66 Cl.Ionescu). Antrenor: Ovidiu Tică
foto: Cristi Iacob