Cupa României la box – juniori, se află în plină desfășurare la Câmpulung, în sala de sport de șa Școala Gimnazială ”Nanu Muscel”. În această după-amiază, în ring au urcat și trei dintre pugiliștii legitimați la CS Muscel Câmpulung, cu toții, elevi ai antrenorului Ilarie Petrescu.

Revenind la Valentin Roman, să spunem că după o primă repriză ezitantă, musceleanul a ”explodat” în cea de-a doua! A avut o serie de lovituri care l-a obligat, practic, pe arbitru din ring să-l numere pe constănțean de 3 ori în mai puțin de 30 de secunde și să acorde, astfel, victoria musceleanului!
Gala de joi este programată să înceapă la ora 15.00, în ring urmând să urce atât Mihai Crângaru (52 kg) – la primul său meci, cât și Valentin Roman (54 kg), în turul al doilea.
box 1
Add a Comment