16 jucători la reunirea de astăzi a echipei Muscelul Câmpulung

reunire muscelul 02 reunire muscelul 02
reunire muscelul 02

La stadionul „Municipal” din Câmpulung a avut loc astăzi reunirea echipei de fotbal CN „Dinicu Golescu” Muscelul Câmpulung, ocupanta locului 7 la finalul turului de campionat în Liga a III-a, seria a III-a. Cu aproximativ 15 minute înaintea orei stabilite (13.00), jucătorii şi-au făcut apariţia la stadion, acolo unde erau deja membri din staful tehnic. Au fost în total 16 jucători, singura noutate faţă de turul campionatului reprezentând-o Andrei Robert Păun (20 de ani), venit de la Dacia Mioveni.
     „Mă bucură faptul că jucătorii au răspuns prezent astăzi. Ne aşteaptă un retur destul de greu după părerea mea şi asta pentru că din informaţiile pe care le avem, toate echipele s-au întărit. Încercăm să avem o continuitate şi încercăm să nu ne mulţumim doar cu ceea ce am realizat în tur. Sunt bucuros, aş putea spune, că doi dintre jucătorii pe care la un moment dat nici nu mai contam, Burnea şi Zaharia, au revenit la echipă. La rândul său, Mazarache a avut şi el mai multe oferte în această perioadă, însă, deocamdată, este tot la noi şi sper să rămână împreună aici. La capitolul veniri sunt mai mulţi jucători care şi-au manifestat intenţia să facă parte din lotul nostru. O să fie mai mulţi jucători în probe în această perioadă, dar ne interesează în primul rând să aducem jucători cu un caracter bun, care să nu influenţeze negativ vestiarul” – a declarat antrenorul principal, Alecsandru Popovici.

Cât priveşte programul din perioada următoare, echipa se va antrena în localitate până pe 23 ianuarie, iar din 24 ianuarie va pleca pentru 9 zile în cantonament la Cabana Voina. Antrenorul Popovici spune că până la reluarea campionatului îşi propune să dispute şase-şapte meciuri amicale, iar dintre aceste trei sunt deja stabilite: o dublă cu Dacia Mioveni şi un meci cu AS Valea Iaşului.

Jucătorii prezenţi astăzi la reunire:

reunire muscelul 01Portari: Adrian Tănase, Robert Moise, Răzvan Ene
Jucătorii de câmp: Ionuţ Andrei, Mihai Băduleanu, Cătălin Chira, Bogdan Burnea, Marius Vaciu, George Dulgheru, George Zaharia, Teodor Mălăncioiu, Alexandru Lulea, Cristi Anghelina, Robert Andrei Păun, Cosmin Miloşi, Simon Mazarache.
Au lipsit motivat: Cătălin Toader, Ionuţ Leca, Georgian Jenaru, George Heroiu şi George Mihăilescu.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use