VIDEO / Victorie categorică: CSS DINICU GOLESCU – CSS TULCEA 3-0

volei volei
volei

(25-15, 25-19, 25-21)
CSS Dinicu Golescu Câmpulung a obţinut duminică a doua victorie în acest sezon în cadrul Grupei B a Campionatului Naţional de volei – cadeţi. Muscelenii au primit vizita formaţiei CSS Tulcea, echipă cu 3 victorii, iar ultima dintre ele obţinută chiar în faţa formaţiei CTF Mihai I Bucureşti.

Elevii antrenorului Viorel Caramelea au început foarte bine şi au câştigat primele două seturi (25-15, 25- 19). Au început bine şi setul al treilea, când au avut aproape tot timpul un avantaj considerabil pe tabela de marcaj, numai că, pe final, relaxaţi probabil, aceştia le-au permis adversarilor să se apropie la un singur punct, când scorul s-a făcut 22-21!

Meciul a fost, însă, închis de execuţiile puternice şi bine plasate în final de către “decarul” Mihăilă, cel care a spulberat orice speranţă pentru adversari şi a adus bucuria în tabăra echipei sale (25-21), făcând, astfel, uitată înfrângerea din meciul tur când atunci tulcenii s-au impus cu 3-0!

CSS DINICU GOLESCU: Octavian Milea, Carol Necula, Florin Necula, Alexandru Matei, Andrei Costea şi Mihnea Mihăilă. Au mai jucat: Alexandru Iordache şi Robert Eftene.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use