În ultima etapă a grupei 1 de la Campionatul European de handbal feminin din 2014, României s-a impus cu 24-19 în faţa Poloniei, dar termină abia pe locul 5 în această grupă
Miercuri s-au desfăşurat în Ungaria şi Croaţia ultimele meciuri din a doua fază a grupelor de la Campionatul European de handbal feminin. În această ultimă rundă, naţionala României a întâlnit Polonia. Nici una nu mai avea şanse de calificare în semifinale, însă româncele puteau prinde locul trei în grupă care ar fi dus la jucarea unui meci pentru locurile 5-6. În precedenta etapă, România a învins surprinzător cu 22-20 pe Spania. La această partidă cele mai bune ponturi la pariuri la bet365.com ar fi fost pe naţionala noastră la pauză când era condusă cu 14-9. Cota era una uriaşă în acel moment deoarece înaintea startului partidei România avea o cotă de 5 la victorie. De cealaltă parte Polonia nu avea nici un punct obţinut în grupa 1, însă în prima fază a grupelor a reuşit să învingă Rusia.
Româncele au avut un start excelent de partidă, iar în minutul 6 conduceau cu 5-0. Însă apoi jocul nu a mai mers la fel de bine în atac şi am marcat doar 6 goluri în cele 24 de minute rămase. În schimb polonezele au jucat din ce în ce mai bine şi astfel la pauză România conducea doar cu 11-9. Debutul reprizei secunde a fost unul slab pentru românce care au ratat mult, chiar şi când aveau superioritate numerică. Astfel în minutul 35 Polonia a trecut la conducere. Însă nu pentru mult timp deoarece echipa noastră a întors scorul în doar câteva minute, iar apoi au pus stăpânire pe joc şi au mărit avantajul pe tabela. În minutul 50 scorul era 20-15. Au urmat apoi câteva minute dificile pentru România care a avut chiar şi două jucătoare eliminate în acelaşi timp, iar polonezele au profitat şi s-au apropiat la trei goluri. Finalul a aparţinut româncelor care au refăcut diferenţa de cinci goluri, scorul final fiind 24-19. Cea mai bună marcatoare în această partidă a fost Cristina Neagu cu 9 goluri. Totuşi de data aceasta nu a mai fost declarată jucătoarea partidei, ci a fost aleasă portăriţa Paula Ungureanu care a avut iarăşi un procentaj de 50%.
Cu acest succes în faţa Poloniei, România spera să obţină locul 3 în grupa 1. Însă pentru a se întâmpla asta avea nevoie şi de jocul rezultatelor. În primul rând Spania nu ar fi trebuit să câştige partida cu Danemarca. Însă aceasta s-a impus categoric cu 29-22. Ar fi fost bine dacă diferenţa era mai mare cu două goluri pentru că atunci România ar fi trecut de daneze. În urma succesului cu Danemarca, Spania a terminat pe locul 2 în grupa 1, iar prima poziţie a revenit Norvegiei. Ungaria ar fi putut să termine pe locul 2 dacă învingea Norvegia la o diferenţă de opt goluri. Maghiarele au reuşit să câştige partida, dar doar cu 4 goluri diferenţă, scor final 29-25. Însă această victorie a fost suficientă pentru a ocupa locul 3 şi astfel mai joacă vineri un meci cu Franţa pentru locul 5. Tot vineri vor avea loc şi semifinalele: Norvegia – Suedia şi Muntenegru – Spania.
imagine preluată: flickr querpass_bilder