Debut victorios pentru naţionala feminină a României la Campionatul European de tenis de masă ce se desfăşoară începând de astăzi în capitala Portugaliei, Lisabona. De la ora 15.00, ora României, elevele antrenorului Viorel Filimon au întâlni în primul meci al grupei B, Spania, de care au dispus fără emoţii (scor 3-0). Mai întâi Bernadette Szocs, apoi Elizabeta Samara şi la final Camelia Poştoacă au punctat pentru prima victorie a tricolorelor. Musceleanca a dispus de Nora Escartin scor 3-1 (pe seturi 11-4, 11-6, 7-11, 11-9), într-un meci care a durat doar 24 de minute.
În cel de-al doilea meci, însă, de la ora 21.00, româncele au cedat categoric în faţa Poloniei (scor 0-3). Camelia Poştoacă a cedat în faţa „polonezei” Li Qian, scor 0-3. Pe seturi a fost 8-11, 4-11, 5-11.
Pentru a se califica pe tabloul principal, în sferturile de finală, România era obligată să termine cel puţin pe locul secund în grupă, iar pentru asta trebuia să câştige meciul contra ţării organizatoare, Portugalia. Tricolorele au început ezitant şi-au revenit şi în cele din urmă s-au impus (scor 3-1). Camelia Poştoacă şi-a câştigat meciul în faţa Anei Neves, 3-1 (8-11, 11-3, 11-4, 11-7), iar România şi-a îndeplinit primul obiectiv, acela de a trece de faza grupelor.
În această seară a avut loc tragerea la sorţi pentru sferturile de finală, iar România a avut, oarecum noroc: a evitat Germania şi Olanda, naţionale cu câte două asiatice în echipă, şi va întâlni Suedia, naţională ce va avea o singură jucătoare de origine asiatică la masa de joc. (foto: Andru Nenciu, Prosport)
postoaca camelia 02
Add a comment