PREMIERE FRTM | Mădălin Ionașcu și doi sportivi de la CS Pristavu, premiați de Federația Română de tenis de masă

Anul 2017 a fost unul foarte bun pentru tenisul de masă românesc, atât la nivelul seniorilor cât și la juniori sau categorii mai mici. Cei mai buni dintre aceștia, jucători și antrenori, au fost premiați de Federația Română de tenis de masă în cadrul Galei Romstal, festivitate organizată la Buzău. Primii care și-au primit trofeele au fost sportivii, printre aceștia numărându-se și doi jucători legitimați la Clubul Sportiv Pristavu Câmpulung: Alexandru Manole care a obținut rezultate foarte bune la Jocurile Francofone și Florin Spelbuș, medaliat la Campionatele Europene și la Campionatul Mondial la categoria Juniori. Nu au fost uitați nici antrenorii, cei fără de care sportivii nu pot atinge performanțele propuse. Printre aceștia s-a aflat și Mădălin Ionașcu, antrenor al Clubului Sportiv Pristavu, dar și al lotului național de juniori.

   Pentru sportivii din tenisul de masă urmează o scurtă vacantă, însă la scurt timp de la începerea noului an, aceștia vor reveni la antrenamente pentru ca și anul care urmează să fie unul la fel de bun.

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *