Echipa de minivolei a Clubului Sportiv Şcolar “Dinicu Golescu” din Câmpulung continuă seria de victorii în deplasările de la Buzău! După ce în turneul 2, muscelenii au obţinut două victorii, sâmbătă şi duminică Raluca Moisescu-Nedelcu şi elevii săi au participat tot la Buzău, la turneul cu numărul 3 în Campionatul Naţional, de această dată gazdă fiind CSS Buzău A.
Însoţiţi şi de părinţi, tinerii voleibalişti de la Câmpulung au avut o prestaţie foarte bună şi au obţinut la final alte două victorii: 3-1 cu CSM Bucureşti B şi 3-0 cu CSS Buzău B, înregistrând o singură înfrângere, 1-3 cu CSS Buzău A.
În urma acestor rezultate, CSS Dinicu Golescu Câmpulung a urcat spectaculos până pe locul 2 în clasament, fiind foarte aproape de calificare în turneul semifinal! Ultimul turneu al Seriei D se va desfăşura în zilele de 28 şi 29 ianuarie la Bucureşti.
La turneul de la Buzău, Raluca Moisescu i-a avut la dispoziţie pe Andrei Brăgărea, Sebastian Nistor, Ştefan Pițigoi, Albert Enea, Denis Marin, Sebastian Savu, Rareş Boarță, George Nicolaescu, Andrei Colţoi, Victor Stuparu şi Marian Pop.
minivolei
Add a comment