Gala fotbalului muscelean: ARO I – ARO II 5-5 (5-2)

Cei mai buni fotbalişti care au făcut istorie pen­tru ARO Cîmpulung şi-au dat întîlnire joi după-amiază pe Stadionul „Municipal”, pen­tru a sărbători 20 de ani de la promovarea echipei în Divizia B. La evenimentul intitulat Gala Fotbalului Muscelean, microbiştii au arătat încă o dată cât de mult iubesc sportul rege şi au venit în număr mare la stadion pentru a-i revedea pe cei care au făcut istorie şi le-au adus atâtea bucurii!
ARO CÂMPULUNG I – ARO CÂMPULUNG II 5-5 (5-2)
1-0 Remus Safta, 1-1 Sergiu Coman, 1-2 Sorin Bucuroaia, 2-2 Iordan Eftimie, 3-2 Remus Safta, 4-2 Ionuţ Bădescu, 5-2 Gabriel Ioniţă, 5-3 Ionuţ Badea, 5-4 Cornel Mihart, 5-5 Marius Pleş

ARO CÂMPULUNG I (alb): Ovidiu Ceclan – Nicuşor Ceapraz, Jean Gorgonaru, Vali Ştefănică, Ionuţ Bădescu, Gabriel Ioniţă, Marius Axinciuc, Iordan Eftimie, Gică Butoiu, Remus Safta, Ionel Augustin. Antrenor: Alecsandru POPOVICI. Au mai jucat: Marius Cumpănaşu, Bogdan Stoica, Adrian Predică, Liviu Hapaină, Emanuel Moldoveanu

ARO CÂMPULUNG II (negru): Sabin Ciurea – Alin Durdun, Dorin Isac, Cornel Mihart, Ionuţ Bălan, Ionuţ Badea, Iulian Tameş, Claudiu Mutu, Sorin Bucuroaia, Relu Ancuţa, Sergiu Coman. Antrenor: Vasile GHIŢĂ. Au mai jucat: Remus Zamfir, Robert Craioveanu, Iulian Preda, Marius Pleş.

  GALERIE FOTO

DECLARAŢII
Constantin „Ţil” Popescu, fost preşedinte ARO Cîmpulung: „Ideea organizării acestui eveniment i-a aparţinut domnului Călin Andrei, iar eu i-am împărtăşit-o şi am pus-o în practică. Sunt 20 de ani de cînd am promovat cu Gicu Dobrin şi Nelu Oblemenco pe bancă. Am fost prieten cu Gicu timp de 40 de ani şi ne leagă multe amintiri. Am reuşit să aducem majoritatea jucătorilor pe care ni i-am propus să-i chemăm. Vreau să vă spun că Gicu Dobrin a jucat la 16 ani pentru Minerul Cîmpulung, un amical cu Steaua, iar Zăvoda a vrut să-l ia la echipă. Nu cred că se vor mai naşte fotbalişti ca Gicu, Balaci, Hagi şi Augustin. Nu ştiu dacă mai vine cineva din spate. La Cîmpulung, ne băteam mereu pentru locurile 1 sau 2, însă acum este greu să mai faci echipă, cum am avut atunci, din cauza problemelor financiare care sînt peste tot în ţară”,

Ionel Augustin, fost antrenor la ARO: „Sînt foarte emoţionat şi îmi este greu să îmi găsesc cuvintele după ce m-am întîlnit cu foştii mei elevi. Mă simt şi eu muscelean, pentru că am stat 5 ani aici. Am construit o frumoasă echipă şi am avut o puternică susţinere din partea muscelenilor. Rezultatele le-am obţinut împreună. Voi răspunde prezent şi de acum încolo la asemenea iniţiative, pentru că aici am petrecut o perioadă frumoasă din viaţă“.

Ionuţ Badea, antrenor secund echipa naţională a României: ,,Mă bucur foarte mult că în tribune au fost foarte mulţi oameni, exact ca pe vremuri. Este o bună propagandă pentru fotbalul muscelean. Aici am stat o bună perioadă a vieţii mele şi vreau să îi mulţumesc pe această cale domnului Ţil Popescu care mi-a întins o mînă de ajutor la nevoie. Fotbalul ar trebui să devină un fenomen social, pentru că numai aşa putem creşte în valoare şi putem forma o echipă puternică“.

Gica Dobrin: ,,Amintirile mă răscolesc şi abia îmi pot stăpîni emoţiile. Eu am participat şi acum 20 de ani la promovarea echipei. Astăzi, pionul princial lipseşte, însă cei care sînt aici păstrează vie amintirea lui Gicu. Le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie, iar aceşti oameni care reuşesc să mai facă aşa ceva trebuie apreciaţi. Sînt momente frumoase pe care le ţii minte toată viaţa“.

Iordan Eftimie, fost jucător şi antrenor la ARO: „Îmi face mare plăcere să îmi revăd foştii colegi. Eu am jucat şi în acel meci în care s-a reuşit promovarea. Acum a fost mai greu cu alergatul, pentru că avem o vîrstă. Îmi doresc ca echipa de la Cîmpulung să revină ce a fost şi să se mai umple stadionul“.
„Mulţumesc cîmpulungenilor!“

Alecsandru Popovici, fost jucător şi antrenor la ARO: „Acest moment îmi trezeşte nostalgii, întrucît Aro Cîmpulung a avut rezultate deosebite în acea perioadă. Ne băteam mereu la primele două locuri şi cred că, dacă voiam, puteam ajunge în Divizia A. Vreau să le mulţumesc cîmpulungenilor care au fost prezenţi la meci şi am speranţa că poate vom mai reuşi să mai facem o echipă la fel de bună ca atunci“.

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

2 Comments

  1. Un fost jucător

    Ar trebui să ne spună și nouă domnul Popovici de ce nu s-a vrut promovarea în divizia A

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *