Denis Alibec este ţinut în tribune chiar de unul dintre idolii copilăriei sale

alibec scoala 23 alibec scoala 23
alibec scoala 23

După ce Denis Alibec a lovit puternic în uşa vestiarului de la Voluntari, după FC Voluntari – FCSB 0-0, antrenorul oaspeţilor, Nicolae Dică, a decis să-l excludă din lot pentru o perioadă nedeterminată, pe elevul său indisciplinat! Dică şi-a menţinut decizia şi nu l-a inclus pe Alibec în lot nici în deplasarea din Israel (2-1 cu Hapoel Beer Sheva, în Europa League), nici pentru meciul de campionat cu Poli Timişoara (scor 7-0), perioadă în care a ieşit la rampă celălalt atacant din lot, Harlem Gnohere, autor a 5 goluri în cele două partide! De-a lungul carierei, capriciosul Alibec s-a înțeles cel mai bine cu Marius Șumudică, sub îndrumarea căruia a avut şi cele mai bune evoluţii pe gazon!
Transferul la FCSB şi mai apoi numirea lui Dică pe banca tehnică a bucureştenilor păreau de bun augur pentru Denis Alibec. Cei doi au fost colegi de cameră pe când evoluau împreună la FC Viitorul, iar ulterior, Alibec recunoștea că Dică a fost unul dintre idolii săi.
Declaraţia a dat-o la sfârşitul lunii martie pentru Muscel TV, la acţiunea „Şcoala Altfel” de la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Bucureşti. Întrebat de reporterul Muscel TV, cu ce fotbaliști și-ar fi dorit să se întâlnească atunci când şi el era doar un copil, Denis a răspuns: „Cu Gică Hagi… cu Dică… aveam mulţi idoli atunci”.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use