În decembrie 2013, pe când evolua în liga secundă, CS Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul Andrei Ivan, component al reprezentativei Under 17 a Românie, iar tânărul jucător a atras atenţia şi mai mult atunci când noua sa echipă a promovat în primul eşalon! S-a vorbit despre interesul celor de la Norwich şi chiar de la Juventus Torino de a-l achiziţiona, însă el a rămas la Craiova! Aici a şi început noul sezon, iar după ce în meciurile de pregătire a reuşit câteva goluri de senzaţie, Andrei a continuat să marcheze şi în meciurile oficiale. A făcut-o mai întâi în Cupa Ligii (cu ASA Tg. Mureş) şi apoi la numai 8 minute după ce a debutat în Liga I, chiar împotriva campioanei ultimelor două ediţii, Steaua. Prestaţiile sale nu au trecut neobservate şi a fost convocat de antrenorul Viorel Moldovan pentru amicalul naţionalelor de tineret, România – Italia.
Puţini ştiu, însă, că o mare parte a junioratului, Andrei Ivan şi-a petrecut-o chiar la Câmpulung, pe când aici îşi desfăşura activitatea Şcoala de Fotbal “Sporting”. A fost la grupa antrenorului Florin Drăguşin, a fost cazat la internatul Liceului cu Program Sportiv şi a disputat multe meciuri pe “Municipal”, în Campionatul Republican.
În acea perioadă, Andrei Ivan făcea, practic, “naveta” între LPS şi stadionul “Municipal”, astfel că de multe ori muscelenii au avut ocazia să-l întâlnească pe stradă, însă numele lui nu spunea atunci prea multe, deşi pentru generaţia sa a fost unul dintre cei mai talentaţi jucători. Chiar şi pe contul personal de facebook, Andrei Ivan păstrează câteva fotografii făcute la Câmpulung, una dintre ele în faţa hotelului “Muscelul”.