Timp de aproape trei ore, miercuri după-amiază, în Grădina Publică „Merci” din Câmpulung, s-a desfăşurat o competiţie de sanie-starturi, rezervată copiilor nelegitimaţi, competiţie ce face parte din programul „Sania tradiţie şi viitor” – acţiune finanţată de Ministerul Tineretului şi Sportului. Locaţia aleasă a fost una inedită, Federatiei Române de Bob şi Sanie dorind astfel să aducă sportul mai aproape de publicul spectator. Au fost în jur de 80 de copii de la 10 centre din ţară, Clubul Sportiv Muscel fiind reprezentat de doi sportivi: Mihai Mak – cel mai tânăr participant al acestei competiţii şi Adrian Matei, ambii pregătiţi de antrenorul Mircea Fulger.
Cei doi câmpulungeni au ocupat locurile 11 şi 12 la această etapă, însă în clasamentul final ei au prins locurile 8 – Adrian Matei şi 9 – Mihai Mak, ceea ce le-a adus câte un premiu din partea organizatorilor. Să mai spunem că prezent a fost şi Sorin Buta – preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie, iar de mâine competiţia se va muta pe pista obişnuită din baza clubului Sportiv Muscel Câmpulung şi va continua cu concursurile din calendarul Federatiei. (foto: Adelina Anei)