Antonia Sârbu, sportiva legitimată la CS Muscel Câmpulung, face parte din delegația României prezentă deja în Elveția, acolo unde între 9 și 22 ianuarie se va desfășura cea de-a treia ediție de iarnă a Jocurilor Olimpice pentru Tineret, Lausanne 2020. Originară din comuna Măneciu-Pământeni, județul Prahova; elevă în clasa a XI-a a Liceului cu Program Sportiv din Câmpulung, Antonia Sârbu va lua startul oficial pe 19 ianuarie în localitatea St. Moritz, în proba de monobob.
A obținut calificarea în urma concursului de la Konigssee, Germania, atunci când s-a clasat pe locul 6. Antonia face parte din delegația României care numără 35 de sportivi, ce vor participa la zece din cele 16 discipline sportive înscrise în programul Jocurilor Olimpice de Tineret.