Flavian Glonţ într-o nouă provocare: „N-am văzut culorile!”

flavian vtm flavian vtm
flavian vtm

După ce a câştigat alături de colegii săi ediţia din 2015 a show-ului de televiziune “Românii au talent”, câmpulungeanul Flavian Glonţ nu ratează nicio ocazia de a-şi etala talentul şi, mai ales de a bate noi recorduri! Ultima provocare a venit de la organizatorii etapei de Viteză în Coastă – “Trofeul Câmpulung Muscel”, care l-au invitat pe Flavian să parcurgă traseul lung de 3 km în dreapta unui pilot, iar în acest timp să rezolve cubul rubik!
A sosit pe traseu la ora stabilită, l-a cunoscut pe Cornel Gărdean – pilotul alături de care urma să alerge, a ascultat sfaturile acestuia şi ale organizatorului, iar apoi a urcat pe scaunul din dreapta. Emoţii pentru Flavian, emoţii şi pentru părinţii acestuia care l-au însoţit, iar la ora  8:35:55, maşina pleca din start pentru noua provocare a musceleanului.

Revenit la stand, Flavian a coborât zâmbind. Era impresionat de noua sa încercare şi tot cu zâmbetul pe buze a spus care a fost motivul pentru care nu a reuşit să “rezolve” cubul în timp util, ci numai după ce a trecut linia de sosire: „N-am văzut culorile” Le-am văzut, de fapt, după vreo 20 de secunde!”

A pierdut o luptă, nu însă şi războiul şi asta pentru că pilotul hunedorean l-a invitat pe Flavian Glonţ la următoare etapă de Viteză în Coastă, cea de la Poiana Brasov, pentru a încerca încă o dată această provocare.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use