După ce team-managerul Daniel Gheorghe a decis să se despartă de Muscelul Câmpulung, conducerea echipei de liga a III-a s-a mişcat rapid pe „piaţa transferurilor” şi a numit om de bază în staff-ul administrativ: avocatul Flavius Cladoveanu, absolvent al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, un apropiat al fenomenului fotbalistic.
„Cooptarea mea în boarding-ul clubului se datoreaza simplului fapt ca vreau să continuăm proiectul început de Cristi Creţu, Sendi Popovici, Ovidiu Tică şi toţi ceilalţi iniţiatori. Vin cu inima deschisă în primul rând pentru că voi face ceea ce-mi place” – a declarat acesta pentru Muscel Tv şi pentru site-ul nostru.
Deocamdată, Flavius Cladoveanu a fost cooptat în echipa de conducere, urmând ca în zilele următoare să se stabilească exact funcţia pe care o va ocupa.
foto: Flavius (dreapta), alături de Gică Craioveanu.