Delegare total neinspirată a observatorului Barbu Dumitru Cătălin la meciul dintre Muscelul Câmpulung şi SCM Piteşti, contând pentru etapa a XII-a a Ligii a III-a la fotbal şi asta din cel puţin două motive! Unul ar fi acela că acesta este piteştean, iar echipa oaspete venea tocmai de la Piteşti, pentru un derbi al orgoliilor judeţene între cele două localităţi, orgolii recunoscute încă din perioada în care ARO Câmpulung şi Dacia Piteşti erau adversare în Divizia B!
În al doilea rând, Barbu Dumitru Cătălin a fost, cu acte în regulă… manager general la echipa din Câmpulung! S-a întâmplat acest lucru cu puţin timp înaintea începerii sezonului, însă „din cauza unor greşeli manageriale”, spun oficialii musceleni, dar şi pentru că spectatorii echipei nu l-au acceptat din cauza trecutului său în lumea fotbalului, conducerea echipei din Câmpulung a hotărât să întrerupă colaborarea şi astfel a renunţat la serviciile sale!
„Ce crezi, mă, că aruncăm cu vreo brichetă în tine ca să opreşti jocul?”
Cu toate acestea, la meciul amintit, piteşteanul a fost delegat ca… observator de joc! A fost, probabil, momentul mult aşteptat al răzbunării şi asta pentru că, încă de la sosirea la stadion, Barbu a afişat o atitudine superioară, sfidătoare chiar, în mod special la adresa reprezentanţilor echipei gazdă. O atitudine cum n-am văzut la niciun alt observator care a venit la Câmpulung!
La fel s-a comportat şi pe timpul jocului când, deşi la marginea terenului este o cabină special amenajată pentru observator (foto), Cătălin Barbu a preferat să stea în „bătaia puştii”, adică în faţa spectatorilor de la tribuna I pe care i-a iritat tot timpul atât prin atitudine şi prin decizii! Spre exemplu când Alecsandru Popovici părăsea spaţiul din faţa băncii tehnice sărea ca ars pentru a-l întoarce în „ţarc”, iar când acest lucru îl făcea Schumacher, Barbu părea indiferent! Dealtfel, un spectator din tribună chiar i-a strigat: „Ce crezi, mă, că aruncăm cu vreo brichetă în tine ca să opreşti jocul?”
Cătălin Barbu: „Au scandat lozinci sfidătoare şi jignitoare”
Şi pentru că meciul de la Câmpulung s-a încheiat fără incindente, a avut grijă să le „provoace” ulterior chiar Cătălin Barbu, din vârful peniţei, în raportul de observare! La capitolul IV, referitor la „Comportarea jucătorilor şi oficialilor celor două echipe”, piteşteanul a scris în raportul de observare:
„La finalul jocului, jucătorii echipei gazdă au scandat lozinci sfidătoare, iar la vestiar lozinci jignitoare referitoare la echipa oaspete” – fără să şi exemplifice. Conform imaginilor video surprinse, la finalul jocului, după ce au dat mâna prieteneşte cu adversarii, muscelenii au scandat în cor: „SCM, SCM ţi-am luat toate punctele!”
Cătălin Barbu: „La schimbarea unui jucător, cred că de etnie romă…”
Tot în foaia de observare, la „Incidente provocate de spectatori”, Barbu a menţionat: „Nu au fost incidente provocate de spectatori. La schimbarea unui jucător, cred că de etnie romă, spectatorii au strigat cuvinte rasiste. Delegatul echipei gazdă a fost anunţat, iar la staţia de amplificare spectatorii au fost anunţaţi că dacă nu încetează, jocul va fi oprit. Prin urmare nu s-au mai scandat cuvinte rasiste.”
„Prin urmare”, aceste observaţii au fost şi motivul pentru care reprezentanţii echipei muscelene au fost chemaţi la şedinţa Comisiei de Disciplină din cadrul FRF pentru a răspunde acestor acuzaţii. Deocamdată, se pare, clubul a primit numai un avertisment, însă în cazul în care Federaţia ar fi sancţionat clubul cu o amendă „însoţită” de multe zerouri, la situaţia financiară existentă, echipa de fotbal s-ar fi putut chiar desfiinţa!
Cătălin Barbu: „Solicit FRF să informeze echipa gazdă cu privire la…”
Mai mult decât atât, în încheierea raportului, Cătălin Barbu a scris: „Solicit Federaţiei Române de Fotbal să informeze echipa gazdă cu privire la organizarea regulamentară a şedinţei tehnice înainte de începerea jocului”. Şi pentru acest punct Comisia s-a sesizat astfel că, înainte de începerea returului, un reprezentant al Federaţiei va sosi la Câmpulung pentru verificarea şi apoi reomologarea stadionului „Municipal”.
* „Distrugătorul lui FC Argeş” a fost numit Barbu de către jurnaliştii piteşteni, ca urmare a deciziilor luate de acesta pe când ocupa funcţia de manager-general la fosta echipă din Trivale.